Oamenii care vorbesc mult si prost! Ce ne facem cu ei?

Acum ceva timp am iesit la o cafea cu o fosta colega de facultate, este o tipa foarte draguta si amabila pe care ador sa o revad, pur simplu imi era dor de ea. Sa vad ce mai face, cum o mai duce, sa stam putin la povesti ca fetele. Din pacate nu am apucat sa facem asta prea mult. De ce? Se pare ca am o problema serioasa cu oameniii plictisitori. Urmareste-ma!

WTF

Toate au fost bune si frumoase pana in momentul in care si-a facut aparitia in bar iubitul ei, intarziase putin. Cica! Eu, personal, nici nu stiam ca o sa vina, ea nu ma anuntase ca il invitase si pe el. Dar in fine… Baiatul s-a asezat la masa, s-a prezentat, a facut o gluma, doua, trei, patru… de, uitasem cum il cheama si ma dureau colturile gurii de la zambetul fals pe care incercam sa-l mentin pentru ca glumele lui, si aici ma chinui sa nu exagerez, erau FOARTE proaste!

Stii, genul ala de bancuri din revistele cu integrame, de citesti vreo 20 de bucati pana gasesti unul bun. Eh, el le zicea pe cele mai triste, parca facuse un top si citea de la coada in sus. Era fenomenal.

De parca filmul nu incepuse destul de prost, banda s-a rupt cu totul cand a inceput sa povesteasca despre ce a facut in ziua aia la munca. Nu stiu cum sunteti voi, dar mie mi-e greu de cand ma stiu sa ascult povesti despre munca cu oameni pe care nu-i cunosc, de la alti oameni pe care nu-i cunosc si in care nu se intampla nimic extraordinar. Baiatul asta nu era in tema cu oamenii ca mine si vorbea atat de mult si prost incat la un moment dat incepusem sa mi-l imaginez cu gura cusuta, mormaind si miscand haotic din maxilar ca in filmele de groaza.

Citez: “Si vine George, colegu’ meu, la mine si imi zice ca sa-i aduc rapoartele, ca am avut un proiect d’asta de predat pentru o firma de mezeluri, si eu ii zic ca-s be birou la el, el zice ca nu sunt. Mergem pana in birou si fii atenta faza, omu pusese o revista d’asta de-a lui de o citeste, e una cu masini, foarte tare, am citit si eu odata din ea ca-l asteptam sa vina dintr-o sedinta, cred ca ii zicea Moto… Car… Su… nu mai stiu, in fine, era tare, numarul de martie cu un Fiat pe coperta, o stiti?”

Zambesc larg si fortat si zic “nu”, el continua. “In fine, sunteti femei, nu stiti voi dastea. Ideea e ca, pusese revista pe dosarul cu rapoarte si nu se vedea!” Si incepe sa rada cu tot aerul din plamani si eu eram ceva de genul ” Ce p…” cu o spranceana in tavan si una in cafea.

Cea mai groaznica zi. Precizez ca a insistat sa ne povesteasca si cum a fost el cu prieteni acum 2000 de ani la un stand-up comedy si ne-a reprodus in cel mai lame mod glumele pe care le-a auzit in seara aia. Dupa fiecare gluma, omu explica gluma. Am zis ca nu-i adevarat. Imi venea sa tip!

Ochii fostei mele colege erau atintiti asupra mea, imi studia toate rectiile. Total dominata de vorbele astuia si toata numai un zambet. Idee este ca imi povestise pana sa vina el, ca sunt impreuna de 2 ani si ca este super amuzant si ca au planuri mari, s-au mutat impreuna si tot tacamul. Ma uitam la el cu zambetul ala clasic si superficial, in care pur si simplu zambesti doar cu gura nu si cu ochii? Si ai narile incordate si pupilele cat doua masline? Eh, zambetul ala tamp l-am mentinut o ora si jumatate de m-a durut doua zile maxilarul. Gagica m-a pus intr-o situatie foarte dificila, dar ea l-a ales si nu puteam sa-i spun astuia vre-o doua si le destram paradisul.

Nu puteam sa fiu evident plictisita si satula de el. Ceva din respectul pe care il am fata de amica mea ma oprea sa fac asta. Si stiu ca multe ati trecut prin situatii de genul si ati fost nevoite sa ascultati multe personaje plictisitoare fara dram de talent narativ si umor. Nu inteleg de ce, si mai important, nu inteleg de ce nu s-a inventat de-a lungul vremurilor o categorie pentru oamenii astia. O titulatura care sa ne permita sa-i definim ca fiind deplasati si nedoriti. Ceva prin care sa isi dea si ei seama ca fac ceva aiurea si trebuie indreptat.

Spre exemplu, ai o cunostinta lipsita de maniere, fata sau baiat nu conteaza, poti oricand sa-i spui “auzi, te porti urat pentru x, y si z” si toata lumea stie x, y si z sunt proprietatile unui om necivilizat. Si esti acoperit. Dar in cazul astora, ce faci? Eu o aveam de fata pe prietena mea, care parea total in regula cu stilul astuia de a socializa. Ori nu a avut la timpul potrivit curajul sa-i spuna ca e aiurea si a ramas asa ori pur si simplu femeia nu simtea, nu vroia sa vada. Era in love, habar n-am.

Am stat si m-am gandit cum sa evit pe viitor astfel de situatii, am incercat divese scheme, insa cea mai productiva a ramas asta: Ori de cate ori intalnesc pe cineva nou fac tot posibilul ca din primele minute sa ii spun povestea de mai sus, cu iubitul plictisitor. Improvizez si aberez pana imi iese. O transform intr-o poveste recenta, o infloresc, incerc din rasputeri sa make the best of it. Daca e si el/ea genul, sesizeaza si de obicei incearca sa evite deschisul gurii pentru orice porcarie sau daca nu e in grafic ne amuzam impreuna si trecem mai departe la discutii mai frumoase. Stiu ca poate exagerez uneori, ca-s prea selectiva, ca poate unii vad treaba asta ca pe un lucru urat, insa consider ca viata e prea scurta si nu vreau sa-mi rispiesc timpul si zambetul ascultand oameni plictisitori.

Tu ce parere ai? Cum ti se par oamenii de genul si cum te descurci cu ei?


Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *