Am recitit romanul „Luni de fiere„. Am vrut sa vad daca il privesc cu alti ochi, acum dupa 4 ani! Ei bine recomand cu placere acest roman ametitor, care te prinde in clesti fierbinti, oferindu-ti, simultan revolta, placere, cunoastere si satisfactie rautacioasa. In orice caz, te invita sa reflectezi adanc iubirea si ura, adevarul si minciuna, ridicarea si decaderea.
Dupa parerea mea, legatura dintre Frantz si Rebecca, personajele principale, nu este iubirea, ci o stranie dependenta a victimei, de calaul ei, care la randul sau ajunge victima. Două persoane slabe din punct de vedere psihic care isi gasesc salvarea in a se inlantui impreuna intr-o lasitate lubrica.
In orice caz acest roman te tine cu sufletul la gura, iti naste intrebari, iti faureste raspunsuri pentru ca apoi sa te incite cu noi întrebari.
Pascal Bruckner nu este numai un romancier deosebit ci si un psiholog, sociolog, filosof foarte bun.
Apar dilemele tulburatoare ale cuplului contemporan din totdeauna. Si-a epuizat monogamia intr-adevar toate resursele, asa cum pare a ne convinge Frantz, personajul principal al cartii. Poate ura să lege doi oameni mai puternic decat iubirea? Raspunsul este nu si cred ca oricine va citi cartea se va regasi oarecum in personajele de acolo.
Desi intelegem, nu vrem sa acceptam cum doi oameni aflati in toate facultatile mentale, care intra intr-o relatie de iubire, sfarsesc jalnic, ramanand impreuna doar pentru a se distruge reciproc.
Marele regizor Roman Polanski a ecranizat „Lunes de fiel” ca „Bitter Moon”, un film destul de bun, dar care se incheie la fel de tragic, personajele distrugandu-se in cele mai urate moduri. Sa spui „cuplul modern in criza” e aproape un pleonasm, pentru ca tocmai criza este ceea ce-si doreste un cuplu in ziua de azi. Scopul unui cuplu nu mai este sa reziste cat mai mult in timp, barbatul si femeia vor sa traiasca, sa experimenteze cat mai mult, asa ca adesea ei prefera separarea, oricat de dureroasa ar fi aceasta, unei supravietuiri monotone.
Cartile lui Bruckner nu se bazeaza atat pe originalitate, cat pe stilul discursului si pe impactul imaginilor descrise. Daca nu-l citesti ca sa retii constructia frazelor si calitatile eroilor, descriptibile astfel in cateva randuri, dar, la el hiperbolizate pe pagini intregi fara sa produca efectul plictisului, nu ai prea multe obiecte pentru care ar trebui epuizat. Eu l-am citit atat ca scriitor, cat si ca eseist, si nu numai stilul il salveaza, ci si importata celor comunicate.
