Giulia Anghelescu a trecut printr-o transformare majora in ultima perioada. Aceasta si-a facut mai multe interventii estetice iar in prezent se declara complet multumita de chipul ei.
Cand s-a operat pentru prima data?
Ei bine, Giulia a debutat la TV in urma cu 15 ani, aceasta era o adolescenta talentata si avea o voce superba. Cu toate astea, Giulia nu era foarte multumita de aspectul ei fizic si s-a gandit sa apeleze la ajutorul medicului estetician. In anul 2017 artista s-a operat la nas.
Vedeta isi dorea de foarte mult timp sa faca acest pas insa a tot amanat. Acum sustine ca are forma nasului pe care a dorit-o dintotdeauna.
„Eu am avut o frică groaznică de operaţia la nas şi de vreo 10 ani zic că mă operez. Îmi era frică de toate, până anul trecut în noiembrie. Mi se accentuase foarte mult deviaţia de sept, dependenţă de picături, iar după a două naştere nu mai reuşeam să mă odihnesc. Mereu dormeam cu gură căscată. Şi atunci am zis să merg la un control. Am stabilit cu doamna doctor că în ianuarie să mă operez. M-am întâlnit cu Lora într-o seară la studio şi mi-a zis să îl cunosc pe domnul doctor Antohi, iar după ce am vorbit cu el, m-am mai liniştit şi am prins încredere.
Pe 23 ianuarie m-am operat, am o piele ok şi un organism care îşi revine foarte repede. M-a durut, a durut un pic mai mult decât cezariană. Am fost umflată, dar nu şi vanaţă. Pentru mine a fost foarte important după operaţie să nu merg acasă. Nu am vrut să mă vadă cu bandajele pe faţă. Şi atunci m-am dus la mama. Am stat 8 zile la mama, fetiţă mea a ştiut că m-am operat, cel mic e prea mic că să înţeleagă. Au fost foarte cuminiti, au stat cu tatăl lor şi el a fost sprijinul meu în această perioada. Mă întrebau de curând nişte prietene şi ams pus tuturor acelaşi lucru: Până când nu eşti convins 100% că nu mai poţi trăi cu ţine şi vrei o schimbare, nu o face. Ştiam că îmi doresc un nas drept, un profil drăguţ”, a spus Giulia.
Mai mult de atat Giulia i-a facut cadou mamei ei ceva cu totul special. Aceasta a vrut o schimbare si pentru mama ei si i-a facut cadou un tratament intensiv de intinerire la medicul sau estetician, Iancu Morad.
“M-am tot gândit să îi fac mamei un cadou, iar cea mai bună variantă a fost să îi facem o vizită medicului meu estetician favorit.. Mama este o femeie cochetă căreia îi place să aibă grijă de felul în care arată, aşa că eram sigură că surpriza mea o va bucura. M-am hotărât că are şi ea nevoie de un mic refresh cosmetic aşa că am mers împreuna la domnul doctor , şi bine am făcut, pentru că este extrem de încântată de tratamentele făcute. Pentru a scăpa de riduri, a avut parte de injecţia cu toxină botulinică la colţul ochilor şi pe frunte, iar pentru a avea un ten ferm şi un contur facial întinerit, I s-a injectat acid hialuronic în pomeţi şi în anumite zone cheie”, a mai spus Giulia.