De câte ori nu ți-ai șters machiajul ochilor fiindcă nu reușeai să trasezi corect codița de eyeliner? Din nefericire un machiaj al ochilor aplicat greșit îți va putea anula trăsăturile cele mai deosebite. La fel cum un machiaj potrivit îți va flata forma ochilor și îți va evidenția cele mai frumoase trăsături pentru a te face să arăți și să te simți încrezătoare.
Indiferent dacă este aplicat neglijent, arcuit sau abia vizibil, un eyeliner potrivit combină aspectul machiajului ochilor într-un mod în care puține alte produse cosmetice o pot face. Și crede-ne pe cuvânt, chiar și tu poți aplica corect eyeliner și poți purta linia tușului exact așa cum îți place.
Ai nevoie doar de răbdare, practică și, cel mai important, perseverență. La urma urmei, fiecare mare make-up artist s-a străduit odată să îi iasă egale cele două codițe de eyeliner! Din fericire pentru tine, am adunat câteva dintre cele mai importante sfaturi și trucuri pentru a te ajuta să îți aplici corect liniile de eyeliner! Și, mai mult decât atât, dacă rămâi în continuare alături de noi vei vedea că aplicarea corectă a unui eyeliner se face în funcție de forma ochilor!
Înainte, însă de a trece la aplicarea corectă a unui eyeliner, trebuie să facem o scurtă trecere în revistă a formulelor disponibile astăzi. De la vechii egipteni până la moda anilor ’20, istoria creionului dermatograf sau a tușului de ochi este tot atât de lungă și variată precum cele care aleg să poarte eyeliner.
Câte tipuri de eyeliner există?
Unele dintre formulele de eyeliner pe care le folosim astăzi au fost inventate pentru prima dată în timpuri străvechi. Deși ambalajul acestor produse poate varia, în general, există câteva tipuri consacrate de eyeliner: lichid, cremă, gel, eyeliner kohl și creion.
De regulă, ar trebui să alegi formula potrivită în funcție de aspectul pe care vrei să îl obții atunci când folosești eyeliner. Spre exemplu, aspectele mai bine definite necesită eyeliner lichid, cremă sau gel, în timp ce un stil mai dezordonat va funcționa cel mai bine cu un eyeliner creion. Pentru un aspect mai dezordonat și dramatic, ai putea încerca un eyeliner kohl precum The One Kohl în nuanța black!
Pentru un machiaj al ochilor mai fin, un eyeliner gel – ca The One tuș stilou pentru pleoape – este alegerea excelentă pentru a crea bolta perfectă peste linia superioară a genelor. Alternativ, crearea unui machiaj ochi de pisică clar este cel mai ușor de realizat cu un eyeliner lichid sau cremă, cum ar fi Giordani Gold, tuș lichid pleoape.
Dacă încă nu ești foarte familiarizată cu aplicarea unui eyeliner, recomandarea noastră este să începi cu un eyeliner tip creion. Acesta reprezintă o modalitate excelentă de a începe și de a-ți croi treptat calea până la un eyeliner lichid care este puțin mai dificil de utilizat.
Un eyeliner creion permite, în general, controlul maxim la aplicarea produsului și, prin urmare, este o modalitate excelentă de a te familiariza cu practica aplicării unui eyeliner de ochi. Un eyeliner lichid este excelent pentru aspectul îndrăzneț și liniile ascuțite, dar permite un control mai mic atunci când aplici produsul și ar putea necesita mai multă practică pentru a obține aspectul dorit.
Aplicarea corectă a unui eyeliner și forma ochilor
Pentru a înțelege și învăța de ce un anumit stil de codițe de eyeliner nu se potrivește neapărat fizionomiei tale, este necesar să afli întâi că în mod normal un eyeliner se aplică în diferite feluri, iar acestea diferă în funcție de forma ochilor tăi. Există câteva forme consacrate a fizionomiei ochilor, pe care te vom învăța să îi machiezi corect cu eyeliner!
- Pentru fizionomia ochilor mici alege un eyeliner tip creion
Alege un eyeliner tip creion și începe să trasezi linia puțin din colțurile interioare ale ochilor – adică acolo unde genele încep să se îngroașe. De acolo trasează linia de eyeliner spre colțul exterior al ochiului. Apoi, pentru un plus de definire al ochilor, poți trasa linia de eyeliner și în partea de jos, dar începând de la mijlocul ochiului în afară.
- Ochii apropiați necesită tot un eyeliner tip creion
Trucul este să atragi atenția de la colțurile interioare ale ochilor tăi. Pornește linia de eyeliner de la mijlocul liniei superioare a genelor și aplică spre exterior, astfel încât să conturezi doar jumătatea exterioară a ochilor. Un alt truc util: extinde puțin sprâncenele la capete cu ajutorul unui produs pentru sprâncene care să creeze iluzia că ochii tăi sunt mai îndepărtați.
- Aplică un eyeliner lichid pentru fizionomia ochilor îndepărtați
Trasează linia de eyeliner de la colțul interior al ochiului până la cel exterior. Evită, totuși, aspectul dezordonat, fiindcă nu se va potrivi fizionomiei tale. Poți încerca să trasezi niște codițe de eyeliner, dar asigură-te că nu le extinzi spre tâmple. Păstrează codițele de eyeliner îndreptate în sus, spre sprâncene.
- Alege un eyeliner lichid sau gel pentru ochii cu pleoape mici
Poți opta pentru o linie de eyeliner care se îngroașă treptat de la interior la exterior, dar nu exagera cu arcuirea codiței. Începe cu o umbră mai închisă aproape de linia genelor și construiește nuanțe mai deschise pe măsură ce te apropii mai sus spre pleoapă.
- Forma ochilor migdalați funcționează cu orice tip de eyeliner
Ochiul în formă de migdală are undă verde când vine vorba de alegerea formulei de eyeliner potrivite și a stilului în care poți să îți machiezi ochii. Totuși, dacă îți dorești un machiaj inspirat de clasicul ochi de pisică, optează pentru un eyeliner lichid, pentru a-l putea manevra mai ușor și fără prea mari bătăi de cap.
Trasează, așadar, o linie subțire de eyeliner în colțul interior superior al ochiului și lasă linia să devină mai groasă pe măsură ce te deplasezi către colțul exterior al ochiului. Codița de eyeliner va oferi ochiului profunzime și îi va adăuga volum. Dacă ești în căutarea unui aspect mai puțin dramatic, alege un eyeliner creion și încearcă un smokey clasic într-o nuanță de maro.
Machiajul ochilor schimbă radical orice fizionomie, iar atunci când știi să îți accentuezi trăsăturile vei putea radia în orice context! Asigură-te că ai în trusa de machiaj cel puțin două tipuri de eyeliner – lichid și creion dermatograf – și pregătește-te să atragi toate privirile! Intră chiar acum pe Oriflame.ro și alege-ți formula preferată de eyeliner în nuanța care te reprezintă!