Cori Gramescu sustine ca suportul emotional si consiliera reduc efectele kilogramelor in plus

Cori Gramescu sustine ca suportul emotional si consiliera reduc efectele kilogramelor in plus

Cori Gramescu ne atrage atentia asupra modului in care suntem afectate de cresterea in greutate. Fara sa ne dam seama de asta, cu toate ne stresam ori de cate ori acumulam kilograme in plus. Ca sa poti scapa de toate aceste griji trebuie sa iti creezi un plan care sa te ajute sa iti schimbi atat corpul cat si mentalitatea.

„Pentru a ne schimba în bine trebuie să învățăm să construim noi obiceiuri astfel încât să înlocuim tiparele disfuncționale de comportament. Cu pași mici, constanți și conștienți în direcția potrivită, putem ajunge aproape de obiectivul nostru de sănătate și wellness. Când suntem într-un proces de slăbire ieșim din zona noastră de confort, iar pentru a ne adapta la diferite domenii ale vieții, cum ar fi modul în care mâncăm, modul în care ne antrenăm și modul în care relaționăm cu cei apropiați, mai ales dacă nu ne înțeleg sau nu știu cum să ne susțină procesul de slăbire avem nevoie de suport și alinare emoțională din partea unor specialiști”, a mentionat Cori Gramescu.

Iata ce trebuie sa iei in considerare atunci cand vrei sa slabesti

Programele personalizate si consiliere

Ca sa poti invata cum sa iti transformi orice vis in realiatate trebuie sa inveti sa te pastrezi motivata, sa vezi care sunt modurile prin care iti poti atinge scopul „În programele de slăbire generate de platforma noastră clientele primesc în primul rând un meniu personalizat în funcție de preferințele alimentare, un aspect care reprezintă de fapt cheia menținerii dietei pe termen lung. În al doilea rând, au parte de consiliere zilnică și în timp real din partea mea și a echipei mele de nutriționiști atât în ceea ce privește mesele zilnice, a modului cum pot gestiona anumite situații neprevăzute, dar și de suport de motivație și alinare emoțională”, a mai explicat Cori.

Suportul emotional

„Comunitatea yummdiet.com a avut un rol deosebit de important în procesul prin care au trecut cele 2300 de femei care au reușit să slăbească de la începutul anului și până acum. Ne-am dorit să creăm un loc lipsit de judecăți și prejudecăți și facem tot ce ține de noi pentru a menține un mediu încurajator, pozitiv și care promovează o imagine de sine sănătoasă și realistă. yummdiet.com este un mediu de învățare și suport pentru clienții noștri în care le oferim celor care de cele mai multe ori nu se bucură de susținerea prietenilor și a familie în acest proces dificil un mediu încurajator, pozitiv, care promovează o imagine de sine sănătoasă și realistă. Tot în acest scop venim în susținerea clientelor noastre cu un webinar live săptămânal”,  a completat Cori Gramescu.

Adaptarea programului de suport la capacitatea individuala

Cori mai recomanda sa se respecte toate programele de antrenament. Acestea ar trebui sa fie adaptate in functie de rezistenta fiecaruia la efort. Incepe intai cu exercitii simple dupa care vei vedea cum usor usor corpul tau se va modifica. Un metabolism mai rapid inseamna un corp mai armonios.

Arata-le si prietenilor tai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *