Fiecare parinte s-a confruntat, macar o data, cu o criza de furie, refuzuri repetate, plansete necontrolate sau izbucniri de agresivitate din partea copilului. De multe ori, comportamentul dificil al copiilor poate crea tensiune in randul parintilor. Totusi, in spatele lor se ascund, de cele mai multe ori, nevoi emotionale neexprimate sau dificultati de adaptare la situatii pe care copilul nu le poate intelege sau gestiona pe deplin.
Iata ce poate ascunde comportamentul dificil al copiilor
Comportamentul – un limbaj al emotiilor
Pentru un copil, comportamentul este cea mai directa forma de comunicare. El nu dispune intotdeauna de vocabularul sau maturitatea emotionala necesara pentru a spune „Sunt trist”, „Mi-e frica” sau „Am nevoie de atentie”. In schimb, corpul si reactiile sale vorbesc pentru el: tipetele, incapatanarea sau retragerea pot fi expresii ale frustrarii, oboselii sau ale unui sentiment de nesiguranta.
De exemplu, un copil care se opune constant regulilor nu este neaparat nepoliticos, ci poate simti lipsa controlului asupra propriei vieti. In acelasi mod, un copil agresiv ar putea incerca, de fapt, sa-si protejeze un sentiment de vulnerabilitate.
Factorii declansatori ai comportamentelor dificile
Comportamentele provocatoare apar adesea in contexte de schimbare inceperea gradinitei sau a scolii, aparitia unui frate mai mic, mutarea intr-o alta casa sau despartirea parintilor. Copiii percep aceste evenimente ca pe pierderi sau amenintari la adresa stabilitatii lor emotionale.
Un alt factor important este stilul de comunicare si de disciplina al adultilor. Criticile constante, comparatiile cu alti copii sau pedepsele dure pot amplifica sentimentele de rusine si furie. In schimb, un mediu calm, predictibil si empatic ii ofera copilului siguranta necesara pentru a-si regla emotiile.
Cum pot reactiona parintii si educatorii
Primul pas este observarea atenta: cand, unde si in ce conditii apare comportamentul dificil? Ce anume il declanseaza si cum reactioneaza adultul? Intelegerea contextului ajuta la descoperirea cauzei reale – care poate fi oboseala, foamea, anxietatea sau nevoia de atentie.
In loc sa raspundem cu pedepse, este mai eficient sa ne intrebam: „Ce vrea copilul sa-mi transmita prin acest comportament?” Un raspuns empatic, ferm, dar calm, il ajuta pe copil sa se simta auzit si inteles. De exemplu, in loc de „Nu mai plange!”, putem spune „Vad ca esti suparat. Hai sa vorbim despre ce te deranjeaza.”
De la reactie la conexiune
Comportamentul dificil nu este o problema de corectat, ci un mesaj de descifrat. Copiii au nevoie de limite clare, dar si de o relatie bazata pe incredere si afectiune. Atunci cand adultii reusesc sa priveasca dincolo de aparente si sa raspunda nevoilor emotionale ascunse, comportamentele provocatoare se diminueaza treptat.
In esenta, fiecare criza este o oportunitate de conectare. In spatele unui copil care „se poarta urat” se afla intotdeauna un copil care incearca, in felul lui, sa fie inteles.
