3 cărți de dezvoltare personală pe care ar trebui să le citești

alexandra-fuller-hevtI5C3EmU-unsplash

Cărțile de dezvoltare personală reprezintă unele dintre cele mai utile instrumente care te pot ajuta pe drumul evoluției. O investiție în propria persoană te va ajuta să-ți cunoști mai bine atu-urile și să te desăvârșești, de aceea poți începe oricând un astfel de proces, indiferent de vârsta la care te afli. Din acest motiv, nu este niciodată prea târziu să cauți soluții care să te ajute să devii o variantă mai bună a ta și să-ți atingi tot potențialul.

Indiferent de domeniul în care îți propui să te dezvolți și să prosperi, cărțile și cursurile de dezvoltare personală sunt un ajutor de nădejde pe drumul evoluției proprii. Mai jos îți recomandăm o serie de titluri pe care este bine să le ai în biblioteca ta, pentru a le aprofunda atunci când consideri că a sosit momentul potrivit.

1.  M-am vindecat când mi-am îmbrățișat emoțiile, de Gabrielle Bernstein

Un proces de dezvoltare personală, adică abilitatea de a recunoaște, a exprima și a pune în valoare cât mai multe dintre calitățile înnăscute sau formate, poate începe, în mod conștient, la orice vârstă și în orice etapă a vieții. În funcție de domeniul pe care vrei să îl aprofundezi, pe Clb.ro găsești cărți pentru dezvoltarea personală cu teme dintre cele mai diverse.

Dacă ești la primii pași în a-ți descoperi cele mai profunde resorturi, adică ceea ce te animează sau din contră, îți pun piedici în viață, te va ajuta cartea Gabriellei Bernstein. Acesta este un volum „cu puteri terapeutice” deoarece îți va răspunde la întrebări fundamentale, precum cele pe care ți le pui atunci când te simți blocat, neputincios sau deprimat. Dacă vei aprofunda titlul „M-am vindecat când mi-am îmbrățișat emoțiile” vei vedea că vei putea începe să-ți înfrunți propriile temeri cu inima deschisă, deoarece în spatele multor stări care te sabotează în acțiunile tale de acum se afla puternica minte inconștientă, care a acumulat în timp o mulțime de frici sau de întrebări fără răspuns imediat.

2.  Sentimentele de la A la Z. Fii stăpânul emoțiilor tale!, de Andrew Fuller și Sam Fuller

O altă carte care te provoacă să-ți confrunți emoțiile este cea a autorilor Andrew Fuller și Sam Fuller. Volumul „Sentimentele de la A la Z. Fii stăpânul emoțiilor tale!” analizează cea mai largă gamă de emoții ce apar la nivelul individual, și explică modul în care acestea funcționează, dar și cum au luat naștere, ce anume le provoacă sau cum poți să le recunoști. Avantajul pe care îl vei avea citind această carte este vei putea lucra cu astfel de emoții sau sentimente în favoarea ta, în loc să le lași să te controleze. Dacă te confrunți cu stări pe care nu știi cum să le gestionezi eficient, îți vor veni în ajutor răspunsurile din acest ghid practic și ușor de citit.

3.  De la eșec la succes. Cum să devii de neoprit în 6 pași, de Alex Weber

Te visezi deja pe culmile succesului, doar că…încă nu ești acolo? Volumul lui Alex Weber, „De la eșec la succes. Cum să devii de neoprit în 6 pași”, îți oferă un ghid practic care să te ajute să ajungi cine îți dorești să fii, și să-ți atingi acele obiective care contează cel mai mult în cariera, relațiile și viața ta. Vei afla de aici sfaturi practice despre cum poți să-ți depășești fricile și îndoielile, cum să-ți crești încrederea în tine și cum te poți transforma într-un adevărat lider pozitiv și vizionar.

Poți deveni de neoprit, odată ce începi și perseverezi pe drumul dezvoltării personale. Important este însă să ai la dispoziție toate acele instrumente care vor face acest drum unul constructiv, plin de realizări, iar titlurile de mai sus trebuie să se regăsească neapărat pe lista ta de lectură în acest scop!

Arata-le si prietenilor tai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *